Aproximativ 2000 de pachete de ţigări de contrabandă, în valoare de peste 28 000 de lei, depistate de poliţiştii de frontieră suceveni. Ţigările fuseseră abandonate de doi bărbaţi în apropierea graniţei cu Ucraina, după ce au observat prezenţa poliţiştilor de frontieră.


Intră acum și în grupul de

Aproximativ 2000 de pachete de ţigări de contrabandă au fost depistate, sâmbătă dimineaţa, de poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Brodina, în apropiereea graniţei cu Ucraina, în zona localităţii Costileva de Jos.

Purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava, din cadrul ITPF Sighetu Marmaţiei, comisar şef Ilie Poroch Seriţan, a precizat, duminică, într-un comunicat de presă, că un echipaj al poliţiei de frontieră a observat, sâmbătă dimineaţa, în apropierea frontierei de stat, pe raza localităţii sucevene Costileva de Jos, două persoane care transportau colete voluminoase, iar în momentul în care au observat prezenţa în zonă a poliţiştilor de frontieră, bărbaţii au abandonat baxurile şi au fugit pe teritoriul statului vecin.

Poroch Seriţan a precizat că autorităţile urcrainene au fost anunţate imediat despre acest caz, în vederea cercetării în comun a evenimentului.

El a spus că în urma inventarierii coletelor s-au găsit 1.900 pachete de ţigări marca Marble, în valoare de 28.300 lei, întreaga cantitate fiind confiscată.

În continuare, se fac verificări pentru identificarea persoanelor implicate şi a documentării întregii activităţi infracţionale, a mai spus comisarul şef Ilie Poroch Seriţan.

(L.B.)


Intră acum și în grupul de