Intră acum și în grupul de
O femeie în vârstă de 33 de ani, din municipiul Suceava, a fost prinsă de polițiști cu țigări de contrabandă, în zona parcării de lângă Vama Siret.
Poliția Județeană Suceava a precizat că miercuri, 25 aprilie a.c., la ora 00.50, un echipaj din cadrul Poliţiei Oraşului Siret a identificat pe strada Alexandru cel Bun din localitate, în zona parcării de lângă Vama Siret, o femeie de 33 de ani din municipiul Suceava, care avea asupra sa un bagaj voluminos.
„Procedându-se la controlul bagajului, polițiștii au identificat în interior 3400 bucăţi țigarete cu timbru ucrainean, bunuri pentru care, proprietara nu a putut prezenta documente legale de proveniență”, a menționat Poliția Suceava.
Astfel, țigările în valoare de aproximativ 1.700 lei au fost confiscate, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, ce va fi soluționat procedural. (M.T.)
Intră acum și în grupul de