Bucătărie de vară incendiată intenționat, în miez de noapte, la Salcea


Intră acum și în grupul de

O bucătărie de vară din localitatea Salcea a fost incendiată intenționat, în plină noapte, flăcările amenințând și o casă de locuit.

Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, slt. Alin Găleată, a menționat că pentru stingerea incendiului au intervenit cu trei autospeciale cu apă și spumă militarii Detașamentului de Pompieri Suceava, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Salcea.

„La sosirea echipajelor, ardea generalizat o bucătărie de vară, cu pericol de propagare la casa de locuit”, a spus Găleată.

În urma incendiului au ars acoperișul bucătăriei pe 12 metri pătrați, interiorul construcției, obiecte de mobilier, materiale textile, tâmplărie din lemn, instalația electrică, documente personale și altele.

De asemenea, s-au degradat pereții bucătăriei (din chirpici), un aragaz, o butelie și alte bunuri.

„Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul”, a menționat slt. Alin Găleată.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat casa de locuit. (M.T.)

 


Intră acum și în grupul de