Intră acum și în grupul de
Poliţiştii Serviciului Rutier – IPJ Suceava și formaţiunile de profil din cadrul polițiilor municipale și orășenești au acţionat în perioada 27.04.-01.05.2018 pe drumurile naţionale, europene şi judeţene pentru prevenirea evenimentelor rutiere.
Potrivit IPJ Suceava, au fost organizate acţiuni pe diverse segmente de drum pentru depistarea şoferilor care depăşesc regimul legal de viteză şi a celor care conduc autovehicule după ce au consumat băuturi alcoolice.
Astfel, în total, în cadrul acţiunii au fost constatate 16 infracţiuni şi au fost aplicate 987 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 508.187 lei. De asemenea, au fost reţinute 81 de permise de conducere, din care pentru 31 pentru viteză, 7 pentru alcool, iar 43 pentru alte abateri.
Polițiștii au retras şi 24 certificate de înmatriculare pentru lipsa Inspecţiei Tehnice Periodice, lipsă R.C.A sau aplicarea de folii neomologate.
Poliția Suceava a arătat că la data de 28 aprilie a.c., la ora 20.15, o patrulă din cadrul Secției 13 Poliție Rurală Bălcăuți a oprit pentru control pe un drum comunal neclasificat din comuna Zamostea mopedul înregistrat, condus de un localnic de 27 de ani.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto.
Astfel, în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.
Un echipaj din cadrul Poliției orașului Salcea a oprit luni, 30 aprilie a.c., în jurul orei 12.45, pe DN 29 din localitate, autoturismul condus de un bărbat de 49 de ani, din comuna Dumbrăveni.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În acest caz polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.
În cadrul acțiunii, polițiștii au depistat și un tânăr de 25 de ani, din comuna Voitinel, care a fost înregistrat de aparatul radar în timp ce conducea autoturismul pe DN 17A, în comuna Marginea, cu viteza de 122 km/h.
Tânărul a fost sancționat contravențional, iar polițiștii i-au reținut permisul de conducere în vederea suspendării.
Poliţiştii reamintesc faptul că depăşirea limitelor legale de viteză şi viteza neadaptată la condiţiile de trafic reprezintă unele dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice.
„Le recomandăm conducătorilor auto să adapteze viteza în funcţie de vizibilitate şi să efectueze manevra de depăşire doar dacă sunt siguri că aceasta se poate face fără pericol.
Pietonilor le recomandăm să nu utilizeze în nicio situaţie partea carosabilă pentru deplasare, iar traversarea străzii să se facă numai după o temeinică asigurare şi prin locurile special amenajate.
Conducătorii de atelaje hipo vor dota în mod obligatoriu vehiculele cu materiale reflectorizante şi vor circula doar pe segmentele de drum pe care acest lucru este permis”, a transmis Poliția Suceava. (M.T.)
Intră acum și în grupul de