Frasin: Două femei rănite în urma unei coliziuni între un camion și un autoturism, pe DN 17 după ce ambii șoferi nu au respectat normele rutiere


Intră acum și în grupul de

Două femei au fost rănite, vineri, în Frasin în urma unei coliziuni între un autoturism și un camion pe DN 17.

Potrivit Poliției Județene Suceava, vineri, în jurul orei 15.30,  un bărbat de 36 de ani din Vatra Moldoviței conducerea o autoutilitară cu semiremorcă pe DN 17, iar în apropierea intersecţiei cu str. Spitalului din orașul Frasin, s-a angajat în efectuarea unei depășiri neregulamentare, în zona de acţiune a indicatorului „Depăşirea Interzisă”, încălcând marcajul longitudinal continuu, situație în care, a intrat în coliziune laterală cu un autoturismul condus în aceeaşi direcţie de o localnică de 42 de ani, care efectua manevra de schimbare a direcţiei de mers prin viraj la stânga.

Din accident, a rezultat rănirea ușoară a femeii aflate la volan și unei femei de 43 de ani, tot din orașul Frasin, pasageră în același autoturism, care au fost transportate la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale, fără să necesite internarea.

Șoferul autotutilitarei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, acestuia și conducătoarei auto de 42 de ani, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, ambii conducători auto sunt vinovați de producerea evenimentului rutier, prin nerespectarea normelor și a indicatoarelor rutiere.

În acest caz s-a deschis un dosar penal, ce va fi soluționat procedural, precizează sursa citată.


Intră acum și în grupul de