Tânăr din Voitinel fără permis, prins de polițiști în timp ce conducea o mașină care avea pană la o roată


Intră acum și în grupul de

Un tânăr de 23 de ani, din comuna Voitinel, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de polițiști la volanul unei mașini fără a avea permis de conducere.

Potrivit IPJ Suceava, miercuri, 16 mai a.c., la 03.30, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea ce acționa pe DN 2E, din comuna Marginea, a observat un autoturism care, deși avea pană la o roată, circula de carosabil și al cărui conducător auto, la vederea echipajului de poliție, a parcat pe partea dreaptă a drumului public.

 

„Conducătorul auto a fost identificat de polițiști ca fiind un tânăr de 23 de ani din comuna Voitinel”, a arătat IPJ Suceava.

Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto.

Astfel, polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.

(M.T.)


Intră acum și în grupul de