Intră acum și în grupul de
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că regretă situația de la echipa de fotbal, arătând că a făcut tot ceea ce a depins de el, dar că iubește fotbalul, dar în același timp prețuiește libertatea.
„Îmi pare rău cu ce se întâmplă la fotbal. Ca suporter, sufăr, ca primar sufăr. Este clar că am retrogradat. Cu toate acestea, Primăria Suceava rămâne alături de fotbalul sucevean. Fotbalul nu este o problemă electorală, fotbalul este un fenomen social care trebuie să existe”, a spus primarul.
El a mulțumit unui singur om: Florentin Petre.
„Vreau să-i mulțumesc că a rămas la echipă în aceste condiții de incertitudine și dacă va rămâne mai departe la echipă are tot sprijinul meu”, a spus Ion Lungu.
El a adăugat că, din păcate, mingea este în terenul celor de la fotbal în relațiile cu Primăria și că clubul nu a participat la licitație, nu a plătit datoria și nu are cazierul fiscal la zi la fel ca și anul trecut.
„Primăria Suceava are 1,2 milioane de lei în buget. Dacă vor merge în Liga a III-a banii se dau în funcție de performanță.Rămânem alături de echipă, să vedem ce se întâmplă, cu ce strategie. Mi-aș dori să revină cât mai repede în eșalonul doi”, a spus Lungu.
El a subliniat că nu are ce să-și reproșeze.
„Am spus că sprijin fotbalul, iubesc fotbalul, dar în același timp prețuiesc și libertatea. Noi la Primărie am făcut tot ce este posibil să ajutăm fotbalul sucevean. Din păcate, sunt acele probleme. M-am bucurat când au apărut noi asociați. Se pare că a apărut o dihonie și acolo, se ceartă între dânșii și nu mai vreau să comentez”, a conchis Ion Lungu.
Intră acum și în grupul de