Intră acum și în grupul de
Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a declarat, miercuri, că Primăria Suceava a pus la dispoziția Poliției Rutiere două radare mobile performante și crede că este un act de responsabilitate în condițiile în care atât județul Suceava cât și municipiul Suceava sunt în topul accidentelor rutiere.
Lungu a spus într-o conferință de presă că cele două radare achiziționate de municipalitate vor fi date în folosință Poliției Rutiere printr-un contract de comodat.
„Cele două pistoale radar au venit”, a spus primarul care a menționat că sunt destul de scumpe și au costat, ambele, 123.840 de lei.
El a adăugat că acestea au fost recepționate la Poliția Rutieră și că vor fi date în folosință prin contract de comodat pe o perioadă de 10 ani.
„Vor fi unii care să înjure Primăria că pune radare la dispoziția Poliției, dar eu cred că este un act de responsabilitate. Din nefericire, județul Suceava, municipiul Suceava, sunt campioni la accidente rutiere. Măcar să putem salva vieți omenești prin aceste dotări”, a spus Lungu.
El a menționat că se știe foarte bine că șoferii au frică de radare pentru că amenzile sunt mari și că, de teama amenzilor, ar putea circula cu viteza legală.
„Aceste radare mobile sunt foarte performante”, a subliniat primarul.(T.B.)
Intră acum și în grupul de