Intră acum și în grupul de
Patru studenți de la Facultatea de Inginerie Mecanică, Mecatronică și Management din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava au participat, în perioada 17-19 mai 2018, la faza națională a celei de-a IX-a ediții a Concursului studențesc de Mecanică „Andrei Ioachimescu”.
Potrivit reprezentanților USV, competiția este organizată sub tutela Ministerului Educației Naționale, cu sprijinul Asociației Generale a Inginerilor din România (AGIR), a Academiei de Științe Tehnice din România (ASTR) și a Societății Române de Mecanică Teoretică și Aplicată (SRMTA).
În acest an, evenimentul a fost găzduit de Facultatea de Mecanică a Universităţii din Craiova și a reunit 75 de studenți din 13 instituții de învățământ superior din Romania: Universitatea „Politehnica” din Bucureşti, Academia Tehnică Militară – București, Universitatea Tehnică de Construcții București, Universitatea Politehnica Timișoara, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea „Transilvania” din Brașov, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, Universitatea Tehnică din Pitești, Universitatea de Petrol și Gaze din Ploiești, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu si Universitatea din Craiova.
Facultatea de Inginerie Mecanică, Mecatronică și Management din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a participat cu un echipaj format din studenții Apetri Alexandra, Policiuc Daniel, Rusu Diana și Zelionii Vasile, coordonați de s.l.dr.ing. Luminita Irimescu.
„Zelionii Vasile, student în anul II la specializarea Mecatronică, a fost premiat cu mențiune la Secțiunea Mecanică II, fiind considerat printre cei mai buni studenți din concurs. Misiunea asumată de această competiție, echivalentă cu olimpiadele naţionale din învăţământul preuniversitar, este de a menţine un învăţământ de calitate în domeniul tehnic, prin formarea şi structurarea gândirii viitorilor ingineri, mecanica fiind una dintre cele mai importante discipline din planul de învăţământ al facultăţilor de inginerie”, a precizat sursa citată.
(M.T.)
Intră acum și în grupul de