Intră acum și în grupul de
Un bărbat de 32 de ani din Dolhasca, pasager într-un autoturism condus de un tânăr de 26 de ani din aceeași localitate, a murit, sâmbătă, după ce autoturismul s-a răsturnat pe un drum comunal.
Potrivit Poliției Județene Suceava, un tânăr de 26 de ani din Dolhasca a condus, sâmbătă, autoturismul pe un drum comunal neclasificat din orașul Dolhasca, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu gardul unui imobil, după care, a revenit pe partea carosabilă și s-a răsturnat.
În urma accidentului, un un bărbat de 32 de ani, din orașul Dolhasca, pasager în autoturism, a murit.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,39 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În acest caz a fost deschis un dosar penal, ce va fi soluționat procedural.(N.B.)
Intră acum și în grupul de