Un bărbat din Vicovu de Sus a murit după ce a intrat cu mopedul într-un copac și în stâlpul unei porți


Intră acum și în grupul de

Un bărbat în vârstă de 56 de ani, din orașul Vicovu de Sus, și-a pierdut viața după ce a intrat cu mopedul într-un copac și în stâlpul unei porți.

Potrivit IPJ Suceava, accidentul a avut loc luni, 25 iunie a.c., în jurul orei 13.05, pe strada Mihai Eminescu, din orașul Vicovu de Sus.

„Un localnic de 56 de ani a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un arbore ornamental, după care a fost proiectat în stâlpul porții de acces al unui imobil din zonă. Din accident, a rezultat decesul conducătorului mopedului”, a precizat Poliția Suceava.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul de 56 de ani nu deţinea permis de conducere pentru nici o categorie auto.

Polițiștii au întocmit un dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.

(M.T.)


Intră acum și în grupul de