Intră acum și în grupul de
Un tânăr în vârstă de 18 ani din Udești a provocat, miercuri seara, un accident pe strada Mitropoliei din Suceava, iar în urma vericărilor s-a constatat că acesta nu are permis de conducere.
Potrivit Poliției Județene Suceava, miecuri seara, la ora 21.36, Poliţia municipiului Suceava, a fost sesizată despre faptul că, pe strada Mitropoliei din localitate, a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale, iar unul dintre conducătorii auto nu posedă permis de conducere.
Polițiștii care au făcut cercetări au stabilit că, în timp ce conducea autoturismul în sensul giratoriu de pe strada Mitropoliei, un tânăr de 18 ani, din comuna Udești, nu a păstrat distanța regulamentară în mers și a intrat în coliziune cu autoturismul care circula în fața sa, condus regulamentar de 46 de ani, localnic.
Din accident, nu au rezultat victime, ci doar avarierea celor două vehicule.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că tânărul de 18 ani nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto.
În acest caz s-a deschis un dosar penal pentru „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.(N.B.)
Intră acum și în grupul de