Sângele înseamnă viață – campanie de donare de sânge la Vatra Dornei


Intră acum și în grupul de

La inițiativa organizației civice RO100 Vatra Dornei, în colaborare cu Dorna Medical, Centrul Județean de Transfuzie Sanguină Suceava și Orion Media Vatra Dornei se organizează campania de donare „Sângele înseamnă viață​”, în ziua de sâmbătă, 21 iulie 2018, între orele 09.00 – 17.00, în incinta laboratorului Dorna Medical din Vatra Dornei (Str. Mihai Eminescu, nr. 28-39).

Scopul acestei acțiuni este de a crește numărul de donatori de sânge din Vatra Dornei, dar mai ales creșterea gradului de conștientizare în ceea ce privește importanța donării.

Este nevoie de minim 20-25 de donatori fideli la 1000 de locuitori pentru a avea cantități suficiente de sânge la nivel național. Din păcate numărul donatorilor din România este sub media europeană. Chiar dacă numărul donatorilor, conform tendințelor, e în creștere, este important ca aceștia să doneze constant având în vedere durata scurtă de viață a componentelor sângelui. Considerăm că și locuitorii municipiului Vatra Dornei își doresc să ajute persoanele care au nevoie de sânge și dorim să le oferim posibilitatea de a face acest lucru.

Având în vedere lipsa posibilității de a dona constant, acțiunile periodice de colectare a sângelui în Bazinul Dornelor sunt importante și absolut necesare. Obiectivele campaniei ”Sângele înseamnă viață” sunt atragerea unui număr cât mai mare de donatori eligibili, crearea unei comunități capabilă de mobilizare rapidă în cazul unei situații de urgență care necesită o colectă de sânge și creșterea gradului de educație în privința importanței donării de sânge în rândul comunității dornene.(C.P.)


Intră acum și în grupul de