Intră acum și în grupul de
Polițiștii suceveni au efectuat în ultima săptămână mai multe acțiuni pentru verificarea actelor de comerț, dar și respectarea normelor de igienă și siguranță a alimentelor.
Acțiunile polițiștilor au vizat și comercianții ambulanți de legume și fructe.
Astfel, sâmbătă, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Dolhasca, l-au depistat pe raza orașului Dolhasca, sat Poienari, pe un tânăr de 20 de ani, din comuna Slobozia Bradului, jud. Vrancea, care vindea produse agricole ambulant, dintr-o autoutilitara care nu respecta condițiile de igienă și siguranță, fără a fi autorizat în acest sens și fără a deține nici un fel de act pentru marfa vândută.
Cel în cauză a fost sancționat contravențional conform Legii nr.12/1990 cu suma de 3.000 lei, fiind ridicate în vederea confiscării următoarele produse: 19 kg ardei gras; 285 kg de cartofi noi; 43 kg de roșii; 29 kg de pepene galben; 352 kg de pepene roșu.
Marfa ridicată în vederea confiscării, a fost predată în vederea valorificării, iar suma de bani rezultată urmând a fi predată la ANAF.
Polițiștii atrag atenția agenților economici să respecte legislația privind actele de comerț și să manifeste responsabilitate față de siguranța cetățenilor în ceea ce privește calitatea produselor comercializate. De asemenea, polițiștii recomandă turiștilor dar și sucevenilor să cumpere alimente doar din unitățile autorizate și să nu încurajeze comerțul ilicit care poate avea efecte nefaste nu doar sub impactul financiar dar și al sănătății persoanei, anunță Poliția Județeană Suceava. (N.B.)
Intră acum și în grupul de