Peste 2.200 de candidați s-au înmatriculat la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, după prima sesiune de admitere din acest an


Intră acum și în grupul de

Oferta educațională a Universității „Ștefan cel Mare” Suceava a atras un total de aproape 3.000 de candidați la programele de licență învățământ cu frecvență, învățământ la distanță, masterat și conversie profesională, în prima sesiune de admitere din acest an.

Este vorba despre 1683 de candidați înscriși la licență, cu 3093 de opțiuni, 806 la masterat, cu 1450 de opțiuni, la care se adaugă candidații pentru programele de la învățământul la distanță, 249, și 39 de candidați la programele de conversie profesională.

 „În acest moment, după încheierea perioadei de înmatriculare pentru candidații români (sunt incluși candidații de etnie rromâ și absolvenții de licee din mediul rural), rezultatele dovedesc atractivitatea programelor de studii oferite de USV. Astfel, și-au asigurat deja statul de studenți ai USV și, în toamnă, de proaspeți boboci  2269 de studenți, 1501 la programele de licență (învățământ cu frecvență, învățământ la distanță, conversie profesională) și 768 la masterat”, au menționat reprezentanții USV, arătând că rezultatele au fost afișate în cursul zilei de vineri, 27 iulie.

Sursa citată a precizat că celor peste 2200 de proaspeți studenți urmează să li se alăture candidații din Republica Moldova, din Ucraina și din diaspora.

La programele de licență și masterat oferite de USV s-au înscris peste 900 de candidați din afara granițelor țării, pentru această categorie de candidați înmatriculările desfășurându-se până pe 8 august.

Reprezentanții USV au precizat că pentru locurile care vor rămâne disponibile după înmatricularea tuturor candidaților, se va organiza o a doua sesiune de admitere în perioada 10-13 septembrie, înmatriculările urmând să se desfășoare în intervalul 17-19 septembrie.

Toate informațiile referitoare la noua sesiune de admitere vor fi publicate pe site-ul admitere.usv.ro

(M.T.)


Intră acum și în grupul de