O fetiță de 2 ani și o femeie au fost rănite în urma a două accidente rutiere produse duminică, la Pojorâta


Intră acum și în grupul de

Două persoane, o fetiță de 2 ani și o femeie de 69 de ani, au fost rănite în urma a două accidente rutiere ce au avut loc duminică, 29 iulie a.c., la Pojorâta.

Potrivit IPJ Suceava, primul accident a avut loc în jurul orei 14.46, pe raza D.N. 17, în localitatea Pojorâta, după ce un bărbat de 39 de ani, din municipiul Suceava, s-a angajat într-o manevră neregulamentară de depășire a autoturismului condus în fața sa de un bărbat de 33 de ani din municipiul Bistrița, care nu a respectat semnificația indicatorului de interzicere a schimbării direcției de mers spre stânga, şi a intrat în coliziune cu acesta.

Astfel, în urma accidentului, o femeie de 69 de ani, din județul Bistrița-Năsăud, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 33 de ani, a fost rănită ușor.

Cei doi șoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cel de-al doilea accident s-a produs în jurul orei 17.35, pe DJ 175, la intersecţia cu DN 17, pe raza localității Pojorâta, după ce un bărbat de 66 de ani, din comuna Vatra Moldoviței, nu a acordat prioritate de trecere autoturismului condus de un bărbat de 26 ani, din judeţul Botoşani, şi a intrat în coliziune cu acesta.

„Din accident a rezultat rănirea uşoară a unei minore de 2 ani, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 66 de ani”, a precizat Poliția Suceava.

Și în acest caz cei doi șoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În ambele cazuri polițiștii au deschis dosare penale.

(M.T.)


Intră acum și în grupul de