Elevi și studenți au participat la atelierele „Cacica: Oameni și Sare”. Conf. univ. dr. Carmen Chașovschi: Au fost formulate propuneri de optimizare a resurselor de patrimoniu și turism din zonă și au fost realizate activități aplicative în teren


Intră acum și în grupul de

Centrul de Cercetare și Resurse în Turism (CERC Turism) al Facultății de Științe Economice și Administrație Publică din cadrul USV a organizat, în perioada 18-19 iulie, atelierele „Cacica: Oameni și Sare”.

Conf. univ. dr. Carmen Chașovschi de la Centrul de Cercetare și Resurse în Turism al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a precizat, într-un comunicat de presă, că atelierele s-au derulat în cadrul Școlii de Vară „Dezvoltarea Competențelor Antreprenoriale”, continuând  activitățile demarate în 2017, în cadrul evenimentului Bucovina Brunch.

Astfel, au fost abordate cinci teme, respectiv Turism și activități recreative, Turism și patrimoniu, Industrii creative, Antreprenoriat și sănătate și Antreprenoriat local și resurse locale, iar celor 30 de studenți participanți li s-au alăturat și elevi ai Liceului Tehnologic „Nicanor Moroșan” din Pârteștii de Jos, care au însoțit și ghidat în teren studenții participanți la ateliere.

„Zonele de interes au fost clădirile vechi ale Salinei Cacica, Cimitirul vechi, Poteca Oameni și Sare. Pe parcursul a două zile a fost realizată analiza situației existente, au fost formulate propuneri de optimizare a resurselor de patrimoniu și turism din zonă și au fost realizate activități aplicative în teren”, a spus conf. univ. dr. Carmen Chașovschi.

Ea a menționat că studenții de la Facultatea de Arhitectură a Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, în colaborare cu profesorii de la aceeași facultate și cu arhitecți de la OAR Filiala Nord-Est, au elaborat propuneri de arhitectură pentru clădirile vechi ale salinei și pentru spațiul verde din proximitatea salinei (bănci și spații interactive, neinvazive, panouri de informare și interpretare).

De asemenea, studenții din grupa de patrimoniu au investigat, utilizând tehnici antropologice, relația comunității cu casele tradiționale, cu vechiul cimitir, în care încă mai există monumente funerare ale primilor coloniști germani și poloni.

Totodată, au fost continuate intervențiile de conservare și reabilitare a monumentelor, demarate anul trecut.

Studenții de la atelierele de turism, sănătate și industrii creative au venit cu propuneri de programe gastronomice, propuneri de suveniruri și activități în natură, compatibile cu resursele comunității.

„Rezultatele au fost prezentate în ultima zi invitaților de la Primăria Cacica, edițiile viitoare ale școlii de vară urmând să propună implementarea acestora”, a precizat Chașovschi.

Ea a subliniat că partenerii care s-au alăturat atelierelor sunt instituții și ONG-uri care au o viziune comună asupra posibilităților de dezvoltare a zonei, printr-un turism cultural și orientat spre natură, care să pună în valoare și să exploateze înțelept resursele existente. Aceștia sunt: OAR Filiala Nord-Est, Muzeul Satului Bucovinean, iaBucovina, Asociația pentru Turism Bucovina, ADER, Universitatea din Sudbury, Canada, Dom Polski Cacica, Parohia Romano-Catolică Cacica, Liceul Tehnologic „Nicanor Moroșan” Pârteștii de Jos.

(M.T.)


Intră acum și în grupul de