Intră acum și în grupul de
Poliţiştii suceveni au acţionat zilnic, în perioada 6 – 12 august a.c., pentru prevenirea şi descurajarea faptelor antisociale, dar şi pentru a asigura o intervenţie promptă la orice eveniment.
Potrivit unui comunicat al Poliției Județene Suceava, pentru prevenirea şi descurajarea faptelor antisociale şi pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice, la nivelul judeţului au acţionat, zilnic, 96 de patrule de menţinere a ordinii şi liniştii publice.
Astfel, s-a asigurat intervenția la 455 de evenimente, 362 dintre acestea fiind semnalate prin SNUAU 112 şi au fost constatate 275 infracțiuni.
Poliția a precizat că zilnic au acționat 11 autospeciale radar pentru monitorizarea traficului rutier şi pentru creşterea gradului de siguranţă pe drumurile publice.
„Poliţiştii au reținut 133 de permise de conducere (9 pentru alcool, 45 pentru viteză excesivă și 79 pentru depășiri neregulamentare și alte abateri) şi au retras 14 certificate de înmatriculare”, a arătat sursa citată.
De asemenea, acţiunile desfăşurate de poliţiştii suceveni au vizat în special prevenirea producerii unor accidente şi blocaje rutiere pe principalele artere de circulaţie, datorate creşterii valorilor de trafic, în special în cadrul „turismului de weekend şi turismului sezonier”, nerespectării regulilor de circulaţie de către unii participanţi la trafic şi neadaptării conduitei conducătorilor auto la condiţiile de trafic.
„Au fost aplicate 1506 de sancțiuni contravenționale. Cele mai multe (1.211) au fost aplicate la regimul rutier, 269 pentru acte de tulburare a ordinii și liniștii publice, iar 26 pentru fapte de altă natură. Valoarea sancţiunilor aplicate a fost de 766.355 lei. De asemenea, au fost confiscate bunuri în valoare de 7.329 lei”, a arătat IPJ Suceava.
Poliția a menționat că au fost prinşi în flagrant 17 autori de infracţiuni, fiind dispuse măsuri preventive faţă de 6 persoane, iar în aceeaşi perioadă au fost depistate 8 persoane urmărite la nivel naţional.
„Având în vedere evenimentele preconizate şi situaţia operativă înregistrată în anii trecuţi, poliţiştii vor acţiona în continuare pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, precum şi pentru adoptarea celor mai eficiente măsuri pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică”, a mai arătat sursa citată.
(M.T.)
Intră acum și în grupul de