Intră acum și în grupul de
Un bărbat de 30 de ani, din comuna Dumbrăveni, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de polițiști la volanul unei mașini cu numere false.
IPJ Suceava a precizat că duminică, la ora 19.00, o patrulă mixtă din cadrul Poliţiei oraşului Salcea și a Postului de poliţie Dumbrăveni a oprit pentru control pe DN 29, din comuna Dumbrăveni, autoturismul condus de un localnic de 30 de ani.
Astfel, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că plăcuţele cu numerele de înmatriculate aplicate pe autoturism nu există în evidenţa activă, iar numărul de înmatriculare nu este eliberat nici unui autoturism.
„Cu ocazia verificărilor, conducătorul auto a declarat faptul că autoturismul este înmatriculat în străinătate, prezentând pentru control un certificat de înmatriculare eliberat de autorităţile din Anglia şi un alt set de plăcuţe de înmatriculare ce se aflau în portbagajul vehiculului”, a arătat sursa citată.
Polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ”punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare ”, ce va fi soluţionat procedural.
(M.T.)
Intră acum și în grupul de