Șofer din Frătăuții Vechi, prins în trafic în timp ce conducea o mașină neînmatriculată, fără permis și cu o alcoolemie de 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat


Intră acum și în grupul de

Un bărbat în vârstă de 41 de ani, din comuna Frătăuții Vechi, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins în trafic în timp ce conducea o mașină neînmatriculată, fără permis și cu o alcoolemie de 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Potrivit IPJ Suceava, luni, la ora 23.06, o patrulă din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Gălăneşti a oprit pentru control  pe  DC Măneuți, autoturismul condus de un bărbat de 41 de ani, din comuna Frătăuții Vechi.

„Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, a precizat Poliția Județeană.

Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul nu deţine permis de conducere pentru nici o categorie auto, iar autoturismul nu este înmatriculat.

Polițiștii au întocmit în acest caz un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „conducere fără permis”, „conducerea unui vehicul neînmatriculat” şi „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluţionat procedural.

(M.T.)


Intră acum și în grupul de