Mai multe transporturi ilegale de material lemnos depistate și confiscate de polițiștii suceveni, iar șoferii au fost sancționați


Intră acum și în grupul de

Mai multe transporturi ilegale de material lemnos au fost depistate, marți, de polițiștii suceveni care au dispus confiscarea acestora și au aplicat și sancțiuni.

 

Astfel, marți la ora 07.30, un echipaj rutier din cadrul Poliției municipiului Vatra Dornei, a oprit pentru control pe str. Podu Verde din localitate, autoutilitara condusă de un bărbat de 58 de ani din comuna Dorna Candrenilor, care transporta material lemnos.

În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deține documente legale de proveniență și transport a materialului lemnos, motiv pentru care, s-a solicitat sprijinul specialiștilor silvici, care, în urma inventarierii, au stabilit faptul că, acesta transporta ilegal cantitatea de 2,758 m.c. lemn de foc de esență rășinoase.

Șoferul  a fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos în valoare de 331 lei, a fost confiscat și predat în custodie Ocolului Silvic Vatra Dornei.

Tot marți, la ora 14.00, o patrulă din cadrul Secţia 3 Poliţie Rurală Marginea a oprit pentru control pe DN 17A, din comuna Marginea, autoutilitara condusă de un localnic de 63 de ani, care transporta material lemnos. În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul nu deține documente legale de proveniență și transport a materialului lemnos, motiv pentru care, s-a solicitat sprijinul specialiștilor silvici, care, în urma inventarierii au stabilit faptul că, acesta transporta ilegal cantitatea de 3,00 m.c. lemn de foc de esență rășinoase.

Șoferul  a fost sancționat contravențional, pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos în valoare de 321 lei, a fost confiscat și predat personalului silvic.

Totodată, pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010 modificată, prin care, mijlocul de transport cu care s-a realizat transportul de materiale lemnoase fără aviz de însoţire, se confiscă, dacă se constată repetarea faptei în interval de 6 luni de la data constatării primei fapte, polițiștii au dispus indisponibilizarea autoutilitarei, care a fost lăsată în custodia Ocolului Silvic Marginea.

Tot marți și tot în jurul orei 14.00, o patrulă din cadrul Secţiei 15 Poliţie Rurală Vatra Dornei, a oprit pentru control pe DN 17 din comuna Poiana Stampei, autotractorul cu semiremorcă, condus de un bărbat de 31 de ani, din comuna Vama, care transporta material lemnos.

În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul nu deține documente legale de proveniență și transport a materialului lemnos, motiv pentru care, s-a solicitat sprijinul specialiștilor silvici, care, în urma inventarierii, au stabilit faptul că, acesta transporta ilegal cantitatea de 45,64 m.c. cherestea de esență rășinoase.

Șoferul  a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 5.000 lei pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, materialul lemnos în valoare de 30.487 lei, a fost confiscat și predat în custodie personalului silvic, iar semiremorca a fost indisponibilizată. (N.B.)


Intră acum și în grupul de