Puști de 15 ani, din Câmpulung Moldovenesc, cercetat de polițiști după ce a furat un portofel cu bani și acte, o motocicletă și un telefon mobil


Intră acum și în grupul de

Un adolescent de 15 ani, din Câmpulung Moldovenesc, este cercetat pentru furt calificat, după ce a sustras mai multe bunuri dintr-un bar, dar și o motocicletă parcată pe o stradă din localiate.

Potrivit IPJ Suceava, miercuri, 15 august a.c., la ora 11.00, Poliția municipiului Câmpulung Moldovenesc a fost sesizată de doi localnici de 26 și 34 de ani despre faptul că persoane necunoscute le-au sustras un portmoneu cu bani și documente și un telefon din incinta unui bar din localitate.

În urma măsurilor operative întreprinse de polițiști, persoana bănuită de comiterea  faptei a fost identificată ca fiind un puști de 15 ani din localitate.

„Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că la 15.08.2018, în jurul orei 02.00, profitând de neglijența victimelor, care au lăsat obiectele personale în valoare de circa 2.600 lei, pe masa unui bar din localitate și au plecat pentru circa 10 minute, minorul a sustras bunurile și a plecat”, a arătat sursa citată.

De asemenea, cu ocazia cercetărilor, polițiștii au mai stabilit și faptul că anterior comiterii furtului, în noaptea de 14/15.08.2018, puștiul a sustras motocicleta aparținând unui tânăr de 16 ani din localitate,  lăsată parcată și asigurată pe strada Calea Bucovinei din localitate, pe care a împins-o printre blocuri și a abandonat-o.

„Suspectul a recunoscut comiterea furturilor, a indicat locul în care a ascuns portmoneul și abandonat motocicleta și a predat telefonul mobil, prejudiciul fiind recuperat”, a precizat Poliția Suceava.

Polițiștii au întocmit în acest caz un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, ce va fi soluționat procedural.

(M.T.)


Intră acum și în grupul de