Două etaje ale unui cămin al Colegiului Tehnic „Petru Mușat” ar urma să fie date în folosință Universității Suceava pentru cazarea studenților


Intră acum și în grupul de

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat, miercuri, că municipalitatea va sprijini în continuare Universitatea Suceava și că urmează să dea în folosință două etaje ale unui cămin al Colegiului Tehnic „Petru Mușat” pentru a fi utilizate pentru cazarea studenților, pe lângă căminul de la liceul de industrie alimentară.

El a spus că în acest an Seminarul se va muta în noul sediu, iar seminariștii se vor muta în internatul Seminarului, iar două etaje ale unui cămin al Colegiului „Petru Mușat” folosite de seminariști vor fi transferate în folosință Universității Suceava.

Lungu a arătat că va propune un proiect de hotărâre în acest sens Consiliului Local urmând să fie obținut și un aviz din partea Ministerului Educației și și-a exprimat încrederea că ministrul Valentin Popa va aproba cu celeritate acest document.

Primarul a explicat că sunt locuri la USV bugetate de la stat, iar studenții, în special cei din Republica Moldova și Ucraina, aleg condițiile de cazare, iar dacă nu sunt astfel de condiții preferă alte universități.

„Noi, întotdeauna, am vrut să ajutăm Universitatea”, a mai spus Ion Lungu. (T.B.)

 

 


Intră acum și în grupul de