Elevi, părinți, rude, prieteni și absolvenți din promoțiile anterioare, la deschiderea anului școlar la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc


Intră acum și în grupul de

Deschiderea anului școlar 2018-2019 la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, desfăşurată luni, a reunit, alături de elevii ștefăniști, părinți, rude, prieteni și absolvenți din promoțiile anterioare.

Responsabilul cu Relaţiile Publice şi Informarea din cadrul Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, Georgiana Lupu, a precizat, luni, într-un comunicat de presă că festivitate au participat șeful Direcției Operații din Statul Major al Apărării, general de brigadă Marian Botea, viceprimarul municipiului Câmpulung Moldovenesc, membrii Consiliului Local, dar și foști profesori și cadre militare în rezervă.

Conform sursei citate, în tribuna oficială s-au aflat locțiitorul șefului Statului Major al Componentei Operaționale Terestre, colonel Adrian Popescu și colonel Nicolae-Daniel Bănică din cadrul Direcţiei  Doctrină şi Instrucţie din Statul Major al Apărării.

“Emoția de pe chipul părinților celor 120 de boboci a atins cote maxime în momentul în care și-au văzut copii defilând în uniformă militară.

Deschiderea anului școlar a fost un moment de o încărcătură aparte și pentru elevii care încep astăzi clasa a IX-a. Bobocii au venit în Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” cu speranțe, aspirații și idealuri, iar după patru ani de studii vor păși dincolo de pragul adolescenței, bine pregătiți și capabili să înfrunte dificultăţile vieţii de militar.

Colegii mai mari continuă aventura cunoaşterii în cadrul colegiului.

Au ales să se pregătească într-o instituţie prestigioasă de învăţământ militar, un reper de calitate şi educaţie solidă pe harta învăţământului preuniversitar românesc.

În acest demers vor fi sprijiniți de profesori și instructori militari, având ca reper cele peste 150 de premii obținute în anul școlar trecut la concursuri și olimpiade, promovabilitatea de 100% la examenul de Bacalaureat și rezultatele remarcabile de la concursurile de admitere în instituțiile militare de învățământ superior”, se mai precizează în comunicatul de presă.

(Liliana Bujdei)

 


Intră acum și în grupul de