Intră acum și în grupul de
Administratorul Bioenergy, Adrian Bodea, a recunoscut, marți, că rezultatul investiției de peste 90 de milioane de euro în centrala de cogenerare construită în municipiul Suceava este unul foarte prost și a arătat că societatea a acumuat datorii de circa 40 de milioane de euro.
„Rezultatul investiției este foarte prost. Populația este nemulțumită, noi ne-am cheltuit banii, eu sunt nemulțumit”, a spus Bodea într-o conferință de presă.
El a spus că a investit într-un sistem în care investitorii nu sunt încurajați
„Am greșit și noi că poate nu ar fi trebuit să ne bazăm pe piața de biomasă din zonă și ne-a afectat și legislația.(…) Este un sistem în care investitorii nu sunt încurajați”, a spus Adrian Bodea.
El a prezentat și ce se așteptau investitorii de la această afacere.
„Afacerea noastră era destinată să plătească pe an circa 5,5 milioane de euro băncii și să rămână cu circa 2 milioane de euro profit.Așa a fost calculul inițial”, a spus Bodea.
El a explicat însă că în cei patru ani s-au înregistrat 164 de milioane de lei(aproape 40 de milioane de euro) pierderi cumulate.
Adrian Bodea a mai explicat că în septembrie 2016, după ce ministrul de atunci al Mediului a emis un ordin prin care lemnul de foc a fost scos din categoria de biomasă, care era principala sursă de funcționare a centralei, a constatat că nu se mai realizează planul programat.
„Prima lună când am constatat că nu putem să livrăm energie termică așa cum ne-am propus și să facem față financiar a fost în luna septembrie 2016 când s-a scos lemnul de foc din categoria biomasă”, a subliniat Bodea.
El a arătat că a atacat în instanță ordinul de ministru respectiv, dar că a ulterior a renunțat după ce fostul ministru al Mediului, Doina Pană, a promis că va rezolva problema, dar că apoi ministrul a fost remaniat, iar noul ministru nu a revenit asupra ordinului. (T.B.)
Intră acum și în grupul de