Semnal de alarmă tras de un expert contabil sucevean: Nu se înghesuie nimeni să ia cei 40.000 de euro pentru încurajarea antreprenoriatului din cauza situației economice din țară.Numai în regiunea nord est ar fi trebuit să se înființeze 500 de firme cu peste 1000 de noi locuri de muncă


Intră acum și în grupul de

Expertul contabil sucevean Luminița Chihai, responsabil cu politici financiar-bugetare din cadrul organizației Suceava a Pro România, a atras, vineri, atenția asupra unei situații care afectează antreprenoriatul și piața muncii.

Ea a spus într-o conferință de presă că atragerea fondurilor europene stagnează totalmente.

„Suntem la 0,81 la sută în acest an. Nici contractele semnate până în acest moment, din păcate nu se derulează din cauza procedurilor de achiziții publice greu modificate și  nou încercate și nerealiste, iar cei de pe partea de IMM-uri așteaptă și tot așteaptă fondurile care nu mai vin”, a spus Chihai.

Ea a adăugat că nici măcar pentru proiectele de până în 40.000 de euro nu se înghesuie nimeni să aplice.

„Din păcate, și cei care ar putea accesa acele mici proiecte pentru încurajarea antreprenoriatului, de până la 40.000 de euro, ușor de accesat de altfel, nu sunt vânate de antreprenori pentru că nici cei din diaspora nu doresc foarte mult să se întoarcă și să acceseze și nici cei de aici, pe fondul economic pe care îl avem, nu doresc să se înhame la căruța unei afaceri”, a spus Chihai.

Ea a explicat că prin acest program, în regiunea nord est urmau să se dezvolte circa 500 de noi firme.

„De aceea, deși în regiunea de nord est sunt 23 de proiecte de genul acesta în derulare care ar putea aduce peste 500 de afaceri nou înființate cu peste 1000 de noi locuri de muncă ele stagnează deocamdată”, a spus Chihai.(T.B.)


Intră acum și în grupul de