Intră acum și în grupul de
Rectorul interimar al Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, prof. univ. dr. ing. Mihai Dimian, a anunțat că pentru cele 1.076 de locuri disponibile în căminele universității au fost aproximativ 2.000 de solicitări.
„Cu excepția locurilor alocate pentru etnicii români din străinătate, care au fost distribuite în ordinea mediilor de admitere, restul locurilor au fost distribuite de către facultăți după criterii stabilite de Consiliul Facultății din care fac parte reprezentanți ai profesorilor și studenților”, a precizat rectorul interimar al Universității „Ștefan cel Mare” Suceava.
De asemenea, prof. univ. dr. ing. Mihai Dimian a subliniat că USV a crescut capacitatea de cazare cu aproximativ 15% prin preluarea a două etaje din căminul Colegiului Tehnic „Petru Mușat”, ceea ce înseamnă 100 de locuri de cazare, și a închiriat pensiunea Bi Com, fiind oferite astfel încă 50 de locuri de cazare.
Totodată, rectorul interimar al USV a menționat că au fost făcute demersurile necesare pentru a mări substanțial capacitatea de cazare în următorii 2-3 ani.
Astfel, USV a preluat Căminul nr. 2 de la Colegiul Tehnic Alimentar, prin Hotărârea Consiliului Local Suceava, și a scos la licitație documentația de avizare a lucrărilor de investiții (DALI) pentru a putea face proiectul tehnic și ulterior contractarea lucrărilor de consolidare, modernizare și mansardare a construcției respective, ceea ce ar conduce la un cămin modern cu 230 de locuri până la finalul anului viitor.
Mai mult, Dimian a arătat că USV a depus documentația solicitată de către Compania Națională de Investiții și a predat 1,5 ha de teren din campusul II acestei companii pentru construcția unui cămin de 945 de locuri.
(M.T.)
Intră acum și în grupul de