Intră acum și în grupul de
O tânără de 15 ani, din comuna Șcheia, a fost accidentată de o mașină în timp ce traversa regulamentar strada.
Potrivit Poliției Județene Suceava, accidentul a avut loc luni, la ora 13.50, pe B-dul George Enescu din municipiul Suceava, la volanul mașinii fiind un bărbat de 24 de ani, din orașul Siret.
Poliția a arătat că șoferul mașinii a surprins și accidentat ușor o minoră de 15 ani, din comuna Șcheia, angajată în traversarea regulamentară a străzii pe trecerea de pietoni marcată și semnalizată corespunzător.
Adolescenta a fost transportată cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, iar șoferul mașinii a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii au deschis un dosar penal ce va fi soluționat procedural.
(M.T.)
Intră acum și în grupul de