Sancţiuni de peste 37.000 lei aplicate de polițiștii suceveni în cadrul unei acțiuni pentru prevenirea comerțului ilicit de animale


Intră acum și în grupul de

Polițiștii suceveni au aplicat, într-o singură zi, sancţiuni de peste 37.000 lei în cadrul unei acțiuni pentru prevenirea comerțului ilicit de animale.

Potrivit IPJ Suceava, joi, 27 septembrie a.c., polițiștii Serviciului Ordine Publică Suceava și ai Secţiei 3 Poliţie Rurală Marginea, împreună cu reprezentanţii D.S.V.S.A. Suceava au organizat o acţiune în localitatea Marginea, pentru combaterea transportului şi comerțului ilicit de animale sau produse de origine animală, produse agricole şi produse de provenienţă extra-comunitară.

Astfel, în cadrul acțiunii au fost verificate 41 de societăți comerciale și 35 de autovehicule.

„În acest context, s-au aplicat 34 de sancţiuni contravenţionale,  în valoare de 37.400 lei”, a precizat IPJ Suceava.

(M.T.)


Intră acum și în grupul de