Giani Leonte: Cerem anularea Ordinului prin care se reduc posturi din învățământul sucevean, dar și deblocarea EDUSAL


Intră acum și în grupul de

Membrii Biroului Operativ al Federație Sindicatelor Libere din Învățământ, la care este afiliată Alianța Sindicatelor din Învățământ Suceava, vor merge miercuri dimineața la sediului Ministerului Educației Naționale pentru a cere ferm deblocarea EDUSAL în vederea remedierii situațiilor salariale a infirmierele, angajaților din CJRAE, secretarilor și contabililor.

De asemenea, sindicaliștii vor cere MEN anularea Ordinului 4049 prin care se intenționează reducerea a peste 4000 de posturi din sistem.

 La nivelul județului Suceava de intenționează reducerea a 80 de posturi, 65 în învățământul de masă si 15 în învățământul special, se arată într-un comunicat semnat de Giani Leonte, liderul ASI Suceava. (N.B.)

 


Intră acum și în grupul de