Intră acum și în grupul de
Un bărbat în vârstă de 57 de ani, din municipiul Fălticeni, și-a pierdut viața în urma unui accident rutier petrecut joi după-amiază, pe strada Armatei din localitate.
Poliția Județeană Suceava a precizat că bărbatul conducea mașina pe banda I de mers, a efectuat un viraj la stânga pentru a întoarce, fără să se asigure și încălcând marcajul longitudinal dublu continuu, moment în care mașina i-a fost lovită de autoturismul condus regulamentar pe banda II de un tânăr de 22 de ani, din comuna Hîrtop.
„În urma accidentului, a rezultat decesul conducătorului auto de 57 de ani”, a menționat IPJ Suceava.
Conducătorul auto de 22 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii au deschis un dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
(M.T.)
Intră acum și în grupul de