Intră acum și în grupul de
Șapte persoane au fost rănite în urma unui accident produs duminică, pe DN 17, în afara localităţii Stroiești.
Potrivit IPJ Suceava, accidentul s-a produs la ora 11.25, după ce un bărbat de 55 de ani, din județul Botoșani, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, carosabilul fiind umed, ocazie cu care a intrat în derapaj și apoi în coliziune frontală cu autoturismul condus de un bărbat de 54 de ani, din comuna Ilișești.
„În urma accidentului, a rezultat rănirea ușoară a celor doi conducători auto şi a cinci pasageri din ambele autoturisme, respectiv două femei de 30 și 50 de ani şi un bărbat de 35 de ani, toți din județul Botoșani, pasageri în autoturismul condus de bărbatul de 55 de ani, precum și a unei femeie de 44 ani și a unui minor de 9 ani, ambii din comuna Ilișești, pasageri în celălalt autoturism”, a menționat Poliția Suceava.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii au deschis un dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
Foto: Costel Pietrariu/ Facebook Atenție Poliția !
(M.T.)
Intră acum și în grupul de