Scânteile de la un coș de fum deteriorat au provocat un incendiu într-o gospodărie din comuna Baia


Intră acum și în grupul de

Un incendiu puternic a izbucnit în noaptea de joi spre vineri într-o gospodărie din satul Bogata, comuna Baia.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, slt. Alin Găleată, militarii Detașamentului de Pompieri Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Baia, au intervenit cu două autospeciale de stingere și o autocisternă pentru localizarea și lichidarea incendiului.

„La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la acoperișul casei de locuit, existând pericolul de propagare la întreaga clădire și la locuința învecinată”, a spus Găleată.

El a menționat că în urma incendiului au ars acoperișul casei de locuit pe aproximativ 170 mp, aparate electrocasnice, obiecte de mobilier, tâmplărie din lemn și din PVC, articole de îmbrăcăminte și altele. Pereții portanți ai casei s-au degradat.

„Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza scânteilor provenite din coșul de fum deteriorat. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul clădirii de locuit și casa învecinată”, a mai arătat slt. Alin Găleată.

(M.T.)


Intră acum și în grupul de