Flutur propune autorităților centrale continuarea procesului descentralizării în sănătate, dar cu o coordonare la nivel județean: E nevoie de un comandament județean care să realizeze un liant între spitalele mici și spitalul județean


Intră acum și în grupul de

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, vineri, la deschiderea celei de-a noua Conferinţă Națională a Societății de Neuroradiologie și Radiologie Intervențională din România, că autoritățile județene sucevene au făcut investiții importante în dezvoltarea și modernizarea Spitalului Județean de Urgență Suceava și că poate spune că descentralizarea a fost un succes.

El a spus că autoritățile județene se străduie să facă rost de bani, să facă dotări, scheme de funcționare, ca să ajute spitalul pentru a veni în sprijinul cetățenilor în timp ce corpul medical vine cu soluții în sprijinul pacienților.

Flutur a apreciat că trebuie continuată această descentralizare a sănătății și e nevoie de o reorganizare la nivel județean a coordonării actului de sănătate.

„Legătura între spitalele mai mici și Spitalul Județean are nevoie de un liant. Au nevoie de un comandament, au nevoie de o analiză periodică cu ceea ce se întâmplă cu aglomerarea UPU la spitalele județene și regionale și dacă nu cumva mai mult de jumătate dintre pacienți pot fi opriți la spitalele locale sau la medicul de familie. Simt acest lucru”, a declarat președintele Gheorghe Flutur.

El a aminitit că și-a dorit să fie făcut un comandament la nivel județean pentru o mai bună coordonare mai bine.

„Cred că e o problemă ce trebuie legiferată. Să fie date aceste pârghii de funcționare”, a spus Flutur.

El a mai spus că la finanțare ar trebui stimulate autoritățile care pun bani pentru sistemul de sănătate și atunci Guvernul sau Comisia Europeană, dacă văd că un spital sau o autoritate pune bani de investiții, să vină alături să cofinanțeze.

„În acest fel încurajezi autoritățile să găsească prioritate în acest domeniu”, a explicat Flutur.

El a mai spus că este interesat de internaționalizarea actului medical, dar și de relația cu regiunea Cernăuți în acest domeniu.

„Avem foarte multe solicitări din Ucraina, din regiunea Cernăuți, ale unor pacienți care vor să se trateze la Suceava”, a menționat președintele CJ Suceava.

El consideră că trebuie un acord între state, ministere și casele de sănătate pentru a fi clarificat acest aspect, iar rolul regional al Spitalului Județean Suceava va fi mult mai pregnant.

Flutur a subliniat că SJU Suceava a început schimburi internaționale cu spitale de renume, cum ar fi în domeniul epileptologiei, neurochirugie, dar și în alte domenii.

Președintele CJ Suceava a făcut aceste precizări mai ales că între invitații prezenți se află și dr. Vasile Cepoi , președinte al Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate. (T.B.)

 


Intră acum și în grupul de