Tânăr din Stroiești arestat preventiv. Băut și fără permis, el a furat o mașină pentru a-și transporta frații, dar a provocat un accident


Intră acum și în grupul de

Un tânăr în vârstă de 21 de ani din comuna Stroiești a fost arestat preventiv, sâmbătă, de Judecătoria Suceava, acesta fiind cercetat pentru că fiind băut și fără să dețină permis a furat o mașină cu care a provocat un accident.

Astfel, potrivit Poliției Județene Suceava, vineri seara un tânăr de 21 ani, din  Stroieşti, a sustras un autoturism cu scopul de a-şi transporta fraţii de la o altă adresa din localitatea  Stroieşti.

Fără a poseda permis de conducere pentru vreo categorie de vehicule şi aflându-se sub influenţa băuturilor  alcoolice, prezentând o concentraţie alcoolică de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 209 D, în localitatea Stroieşti, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un vehicul condus din sens opus de o femeie de 43 ani, din comuna Hănțești.

Având în vedere concentraţia alcoolică prezentată de tânărul de 21 de ani, acesta a fost transportat la Spitalul Judeţean Suceava unde i s-au prelevat două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Faţă de șoferul de 21 de ani s-a dispus măsura preventivă a reţinerii pentru  24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul IPJ Suceava și s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „furtul în scop de folosinţă”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe” și „vătămare corporală din culpă”.

Inculpatul a fost prezentat sâmbătă la Judecătoria Suceava, iar judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 zile.  (N.B.)


Intră acum și în grupul de