Sute de suceveni și-au testat glicemia în cadrul unei acțiuni organizate la Spitalul Județean Suceava. Dr. Gabriela Crețeanu: În județul Suceava avem în evidență peste 46.000 de persoane cu diabet


Intră acum și în grupul de

Sute de suceveni au participat, luni, la Spitalul Județean de Urgență Suceava la o acțiune organizată de Centrul Județean de Diabet și Federația Asociațiilor de Diabet din România în cadrul căreia și-au putut testa glicemia.

La această acțiune persoanele participante au putut să deguste și alimente care sunt recomandate în dieta persoanelor cu diabet, în special fructe și legume.

Șeful Centrului Județean Antidiabetic Suceava, dr. Gabriela Crețeanu, a explicat că acum se marchează săptămâna mondială a diabetului, acțiune inițiată din 1991 de Federația Internațională de Diabet împreună cu Organizația Mondială a Diabetului pentru a atrage atenția asupra acestei boli.

Ea a spus că dacă diabetul ar fi o țară, ar fi a patra ca populație, la nivel mondial fiind 430 de milioane de persoane cu diabet, iar în județul Suceava sunt în evidență peste 46.000 de persoane cu diabet.

Dr. Gabriela Crețeanu a subliniat importanța familiei în ceea ce privește îngrijirea persoanelor cu diabet și a arătat că în acest an și anul viitor vor fi susținute programe prin care se va accentua asupra rolului familiei persoanelor cu diabet.

Ea a explicat că atunci când devine o persoană devine o persoană cu diabet, pentru aceasta este o mare dramă și are nevoie de sprijinul celor din jur.

„Noi trebuie să educăm persoanele din jurul lor, familia lor, să-i îngrijească și stilul de viață al tuturor să devină comun atât pentru persoanele cu diabet cât și pentru familia lor”, a spus Crețeanu.

Medicul sucevean a arătat o altă preocupare este și față de persoanele aflate la risc de diabet, care sunt  persoane sunt care au în familie diabetici, sunt hipotensivi, sunt supraponderali, fumătorii, sau cei care sunt stresați, arătând că se dorește combaterea apariției diabetului, boală ce are complicații devastatoare, exemplificând cu piciorul persoanei cu diabet unde, de la cea mai mică rosătură se poate ajunge la amputații, iar amputațiile sunt la vârste active, între 45 și 55 de ani.

În ceea ce privește numărul mare de persoane cu diabet din județul Suceava în comparație cu alte regiuni ale țării, Gabriela Crețeanu a spus că probabil și faptul că activitatea Centrului Județean Antidiabetic face ca să se prezinte mai multe persoane la control, mai ales că acest centru vine cu informații de calitate pentru pacienți.

„Se știe, din date statistice, că la o persoană cu diabet cunoscută mai sunt două persoane cu diabet necunoscute”, a spus Gabriela Crețeanu. (T.B.)

 


Intră acum și în grupul de