Intră acum și în grupul de
OSF Global, compania multinațională de dezvoltare software, soluții eCommerce și cloud, în parteneriat cu Universitatea Ştefan cel Mare din Suceava organizează în perioada 10-14 decembrie a.c. cea de-a patra ediție a concursului OSF Hackathon.
Potrivit organizatorilor, OSF Hackathon este un proiect cu tradiție dedicat studenților suceveni ce încurajează gândirea creativă și spiritul inovativ al tinerilor, completându-le cu noțiuni de leadership, marketing sau management.
Astfel, concurenţii vor învăța ce înseamnă drumul de la idee la produs. Prin intermediul acestui proiect, OSF Global își propune să aducă educația academică mai aproape de practicile și contextul pieței de muncă actuale.
„Hackathon este modalitatea noastră de a alinia cunoștințele obținute de studenți în instituțiile academice cu ceea ce se întamplă pe piața muncii. Încă de la prima ediție, ne-am propus să le oferim studenților oportunitatea de a înțelege procesul de planificare al unui proiect real, de la faza de documentare și până la testarea produsului final, de a lucra eficient în echipe ținând cont, în același timp, de timpul disponibil, dar și de a-și testa creativitatea și imagina. Ne bucurăm că în fiecare an reușim să oferim studenților o modalitate de a pune în practică ceea ce-i pasionează”, a declarat Alexandra Gazda, Quality Director & DPO.
Alături de specialiștii OSF, studenții au posibilitatea de a înțelege procesul de configurare al unor tehnologii utilizate în cadrul companiei, cum sunt serverele securizate sau mașinile virtuale și chiar să descopere tehnologii de ultimă generație.
Etapa de înscriere a participanților se desfășoară între 14 noiembrie și 5 decembrie, urmând ca startul concursului să aibă loc pe 10 decembrie, odată cu anunțarea cerințelor proiectului tehnic. Toți cei interesați să participe la cea de-a patra ediție a concursului OSF Hackathon pot aplica direct pe site-ul companiei: www.osf-global.com/hackathon.
Participanții la această ediție au ocazia de a câștiga premii în bani, pentru locurile I, II și III, precum și premii speciale. Dincolo de acestea, prin intermediul OSF Hackathon, studenții suceveni au șansa de a câștiga experiență alături de specialiști IT de top și de o companie competitivă la nivel internațional.
„Șansa unei viitoare angajări în cadrul companiei rămâne cel mai important beneficiu evidențiat de participanții edițiilor anterioare”, a mai arătat sursa citată.
(M.T.)
Intră acum și în grupul de