Diplomă de Excelență pentru Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava în cadrul Galei EduManager.ro


Intră acum și în grupul de

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a primit în cadrul Galei EduManager.ro o Diplomă de Excelență pentru Proiectul Sistem de comunicații auto prin lumină vizibilă adaptiv la diferite condiții de mediu – AutoVLC, un proiect experimental demonstrativ, aflat în coordonarea profesorului univ. dr. Mihai Dimian, prorector cu activitatea științifică.

Potrivit unui comunicat al USV, miercuri, 21 noiembrie, la București, a avut loc cea de-a VI-a ediție a Galei EduManager.ro, la care au participat peste 100 de lideri ai instituțiilor de învățământ românești: reprezentați ai Ministerului Educației Naționale, ai inspectoratelor școlare județene, directori de instituții din învățământul preuniversitar, reprezentați ai universităților, ai asociațiilor profesionale din domeniu și reprezentanți ai companiilor private.

În cadrul acestui eveniment, la care Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a fost reprezentată de prof. univ. dr. Ștefan Purici, prorector cu imaginea universității, relații internaționale și dezvoltare europeană, au fost premiate cele mai valoroase proiecte înscrise la diverse categorii specifice.

Astfel, universitatea suceveană a primit Diploma de excelență pentru Proiectul Sistem de comunicații auto prin lumină vizibilă adaptiv la diferite condiții de mediu – AutoVLC, un proiect experimental demonstrativ, aflat în coordonarea prof. univ. dr. Mihai Dimian, Prorector cu activitatea științifică.

„Proiectul propune dezvoltarea unui sistem auto-adaptiv ce folosește semafoare și mașini cu surse de lumină bazate pe LED-uri, nu doar pentru iluminare și semnalizare, ci și pentru comunicarea informațiilor necesare creșterii siguranței rutiere și eficientizării traficului. Oportunitatea de dezvoltare a acestei tehnologii este reprezentată de faptul că, datorită eficienței energetice superioare și a duratei mai mare de viață, sursele de iluminat cu LED tind să înlocuiască sursele clasice de iluminat. Spre deosebire de sursele actuale de iluminat, LED-urile permit timpi de comutație foarte scurți și un număr mare de comutări, putând fi folosite și pentru transmiterea wireless de informații”, a arătat sursa citată.

USV menționează că semaforul inteligent, dezvoltat în condiții de laborator de către membrii echipei de cercetare, este capabil să transmită informații automobilelor ce se apropie de intersecție folosind lumina vizibilă a semaforului ca undă purtătoare a datelor.

„Unul dintre principalele elementele de noutate ale acestui proiect este reprezentat de capacitatea sistemului de a evalua condițiile de mediu și de a se auto-adapta, în vederea maximizării performanțelor, la diverse condiții de mediu și factori perturbatori. Pe lângă aceste caracteristici, un alt aspect important este acela că sistemul poate avea o autonomie energetică semnificativă”, precizează USV.

Totodată, în comunicatul transmis se arată că ideea de implementare a unui asemenea sistem vine din nevoia de a aborda activ siguranța în trafic, prin acordarea de asistență conducătorilor auto pentru evitarea accidentelor, iar soluțiile bazate pe tehnologii informaționale și de comunicații pot contribui la reducerea semnificativă a numărului de accidente.

În cadrul Galei a avut loc și Conferința națională Management Modern în Educație, care a oferit participanților informații importante legate de aplicații și soluții de comunicare destinate instituțiilor de învățământ universitar și preuniversitar, legislație, fonduri europene, management instituțional. Printre vorbitorii din cadrul evenimentului îi menționăm pe Sorin Mihai CÎMPEANU, Preşedinte al Consiliului Naţional al Rectorilor, Cristina PETRE-GHIŢĂ, Inspector Școlar General Adjunct, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Ilfov, Tiberiu Gabriel DOBRESCU, Preşedinte, Autoritatea Naţională pentru Calificări, Mircea BERTEA, Preşedinte, Asociaţia Naţională a Colegiilor şi Liceelor Pedagogice din România (ANCLP), Merima PETROVICI, Director, Unitatea de Implementare a Proiectelor Finanțate din Fonduri Structurale, și Gheorghe CAZAN, Director Executiv, Hofag Engineering.

(M.T.)


Intră acum și în grupul de