Un număr de 343 de sugari din județul Suceava vor primi lapte praf gratuit. DSP Suceava a început distribuția laptelui praf, iar cele mai mari cantități vor fi livrate la Voitinel, Moara, Udeşti şi Ostra


Intră acum și în grupul de

Un număr de 343 de sugari din județul Suceava vor beneficia de lapte praf gratuit printr-un program al Ministerului Sănătății.

Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană Suceava a anunțat că a început, luni, distribuţia laptelui praf către primăriile din judeţ. Numărul cel mai mare de beneficiari sunt în comunele Voitinel, Moara, Udeşti şi Ostra, conform catagrafiilor medicilor de familie, motiv pentru care şi cantităţile cele mai mari de lapte praf vor ajunge la sediul unităţilor administrativ terioriale menţionate. Repartizarea se face ţinându-se cont şi de cantitatea de lapte praf pe care unele primării o mai au în stoc.

 

În cadrul Programului naţional de sănătate a femeii şi copilului, pentru profilaxia distrofiei şi a malnutriţiei, primesc de la stat lapte praf gratuit, pe bază de prescripţie medicală eliberată de medicul de familie, micuţii cu vârste cuprinse între 0 şi 12 luni, care nu beneficiază de lapte matern şi care se încadrează în următoarele criterii:

  1. a) cu mame care prezintă contraindicaţii ale alăptării (boli grave: TBC pulmonar activ, neoplazii, caşexie, septicemie, boli psihice grave, epilepsie, eclampsie, scleroză în plăci, insuficienţă renală, hepatică sau cardiacă, diabet zaharat decompensat, tireotoxicoză, mamă infectată cu HIV, tratamente cu citostatice, diazepine, anticonvulsivante, anticoagulante, radioizotopi, consum de droguri sau dependenţă de alcool, tutun care determină intoxicaţii ale copilului);

  2. b) copii sănătoşi la care se constată o creştere nesatisfăcătoare (sub limita inferioară a normalului vârstei), datorită absenţei laptelui matern:

– copilul nu a recuperat greutatea de la naştere după două săptămâni de viaţă;

– copilul cu vârsta cuprinsă între 0 – 8 luni creşte în greutate cu mai puţin de 500 g/lună;

– copilul cu vârsta mai mare de 8 luni creşte în greutate cu mai puţin de 250 g/lună;

– copil adoptat sau aflat în familie de plasament;

– cu mamă decedată.

 

Laptele praf este distribuit prin intermediul primăriilor, dar numai criteriile medicale enumerate mai sus permit prescrierea de către medicul de familie de lapte praf unui sugar.

 

Prescripţia medicală pentru acordarea laptelui praf are valabilitate pentru luna în curs si se realizează fără a se condiţiona dovedirea calităţii de asigurat a părinţilor copiilor. Medicii de familie au obligaţia de a înscrie pe lista de asiguraţi copiii neînscrişi cu vârste cuprinse între 0 şi 12 luni, care nu beneficiază de lapte matern şi care se încadrează în criteriile de acordare, cu ocazia primei consultaţii medicale.

 

Costurile sunt suportate din bugetul Ministerului Sănătăţii, în limita fondurilor alocate de la bugetul de stat cu această destinaţie. Județului nostru în acest an i-au fost alocate 295.000 lei. Achiziţia laptelui praf s-a făcut prin licitaţie organizată de Ministerul Sănătăţii. Formula de lapte praf pentru sugari achiziţionat are o compoziţie acceptabilă pentru orice vârstă cuprinsă între 0 şi 12 luni şi respectă prevederile legale în vigoare privind alimentele cu destinaţie nutriţională specială.

La sfârşitul săptămânii trecute Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană Suceava a primit o cantitate de 2.592 kg de lapte praf, ambalat în 3.240 de cutii, în valoare de 64.800 lei, urmând ca în această săptămână să fie primite încă 4.547,2 kg.

 

La acest moment, în evidenţele medicilor de familie se află un număr de 343 de copii care pot beneficia de lapte praf gratuit.(N.B.)

 

 


Intră acum și în grupul de