Gala Voluntarilor din cadrul celei de a XV-a ediţii a Festivalului Şanselor Tale va avea loc joi, în Sala “Ştefan cel Mare” a Consiliului Judeţean Suceava


Intră acum și în grupul de

Gala Voluntarilor din cadrul celei de a XV-a ediţii a Festivalului Şanselor Tale va avea loc joi, 29 noiembrie, începând cu orele 14,00, în Sala ,,Ștefan cel Mare’’ a Consiliului Județean Suceava, ediţia fiind organizată de Asociația “Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina” sub egida „Anul european al învățării la locul de muncă”.

Coordonatorul evenimentului Festivalul Şanselor Tale, Daniel Lungu, a precizat, miercuri, într-un comunicat de presă, că acţiunea  este dedicată voluntarilor Asociaţiei “Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina”, “oamenilor care sunt motorul ideilor și proiectelor” acestei organizaţii.

“Ne dorim ca prin intermediul Galei Voluntarilor să apreciem eforturile acestora și să le prezentăm și altor potențiali voluntari ce proiecte avem în derulare. Dincolo de modestia actului benevol și a gesturilor de implicare anonimă este nevoie și de acceptarea mulțumirii și recunoștinței celor ajutați sau sprijiniți. Așadar, în cadrul evenimentului vom povesti despre finanțări actuale,  campanii și acțiuni de voluntariat cu accent pe voluntarii implicați în aceste proiecte”, a spus Daniel Lungu.

(L.B)


Intră acum și în grupul de