O casă din Gura Humorului a ars într-un incendiu după ce în dormitorul locuinței s-a făcut foc. Alte trei gospodării din județ au fost afectate de incendii generate de coșurile de fum


Intră acum și în grupul de

O casă din Gura Humorului a ars într-un incendiu, sâmbătă, cauza izbucnirii incendiului fiind un foc făcut în dormitorul locuinței.

Potrivit ISU Suceava, sâmbătă dimineața la ora 4:32 pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Gura Humorului au fost anunțat de producerea unui incendiu la o casă din oraș.

Pompierii militari au intervenit cu trei autospeciale și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea incendiului.

La sosirea echipajelor flăcările se manifestau la casa de locuit (P+M), cu pericol de propagare la anexele gospodărești, iar incendiul a fost lichidat după o intervenție de cinci ore.

În incendiu au ars casa de locuit pe 130 mp, obiecte de mobilier, aparate electrocasnice, articole de îmbrăcăminte și alte bunuri și s-au degradat pereții interiori și exteriori ai construcției.

Incendiul a izbucnit din dormitorul locuinței, cel mai probabil, din cauza unui foc deschis în spații închise, arată sursa citată care menționează că din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat anexele gospodărești.

Alte trei incendii au afectat gospodării din județ fiind generate de coșurile de fum amplasate prea aproape de materiale combustibile.

Astfel, pompierii militari ai Detașamentului Câmpulung Moldovenesc au intervenit sâmbătă cu două autospeciale și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din municipiul Câmpulung Moldovenesc.

La sosirea echipajelor, ardea un corp de anexe gospodărești, format din bucătărie de vară, magazie de lemne și magazie de materiale, cu pericol de propagare la casa de locuit și la proprietățile învecinate.

În incendiu au ars acoperișul bucătăriei de vară pe 24 mp, magazia de lemne pe 20 mp și magazia de materiale pe 12 mp. Au mai ars circa 2 metri cubi lemn de foc, obiecte de mobilier și alte bunuri. S-au degradat pereții bucătăriei de vară, învelitoarea din tablă a corpului de anexe, obiecte de mobilier, materiale textile, parchet laminat, aparatură electrocasnică și altele.

De menționat că aici cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic generat de coșul de fum amplasat necorespunzător față de materialele combustibile, iar din fericire, nu s-au înregistrat victime.

Prin intervenția lor pompierii au salvat casa proprietarului și locuințele învecinate.

Un alt incendiu s-a produs sâmbătă seara la o gospodărie din Stulpicani unde au intervenit pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Gura Humorului, împreună cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Stulpicani cu trei autospeciale și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din comuna Stulpicani.

Pompieri militari Gura Humorului

La sosirea echipajelor, ardea acoperișul unei bucătării de vară, cu pericol de propagare la casa de locuit și la anexele învecinate.

În incendiu a  ars acoperișul bucătăriei de vară, pe 82 mp, și s-au degradat pereții interiori și exteriori, aparatură electrocasnică, elemente de mobilier și altele.

Și în acest caz cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic generat de coșul de fum amplasat necorespunzător față de materialele combustibile, iar prin intervenția lor pompierii au salvat casa proprietarului și anexele învecinate.

Duminică dimineața la ora 2:11 a fost anunțat un incendiu la o gospodărie din Mănăstirea Humorului la care au intervenit pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Gura Humorului cu trei autospeciale și o ambulanță SMURD.

La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau la acoperișul bucătăriei de vară, cu pericol de propagare la casa de locuit și la anexele gospodărești.

Incendiul a fost lichidat după o intervenție de două ore, iar în flăcări au ars acoperișul bucătăriei de vară, pe 30 mp, aparatură electrocasnică, elemente de mobilier și altele și s-au degradat pereții și tavanul construcției.

Și aici cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic generat de coșul de fum amplasat necorespunzător față de materialele combustibile.

Pompierii au salvat casa de locuit și anexele gospodărești.(N.B.)


Intră acum și în grupul de