Intră acum și în grupul de
Polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice Suceava și cei din cadrul subunităților teritoriale de poliție, în cooperare cu specialiștii Gărzii Forestiere Suceava și ai Direcției Silvice Suceava au organizat în perioada 3 – 10 decembrie a.c., acțiuni punctuale pe raza județului pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite în domeniul exploatării, transportului, depozitării și prelucrării masei lemnoase.
Potrivit IPJ Suceava, au fost efectuate 45 de controale, fiind aplicate 288 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 173.720 lei.
De asemenea, polițiștii au confiscat 124,61 m.c. material lemnos, în valoare de 35.947 lei.
În cadrul unei acțiuni, o patrulă din cadrul Secției de poliție Burdujeni a oprit pentru control pe strada Calea Unirii din localitate autoturismul cu semiremorcă condus de un bărbat de 51 de ani, din județul Botoșani, care transporta pomi de Crăciun.
În urma verificării celor două avize de însoțire prezentate de conducătorul auto pentru cei 50 de pomi de Crăciun transportați, polițiștii au identificat în plus 10 pomi fără ca aceștia să fie marcați cu amprenta dispozitivului dreptunghiular, conform Legii nr.171/2010.
Astfel, s-a dispus sancționarea contravențională a conducătorului auto, iar cei 10 pomi de Crăciun, în valoare de 200 de lei, au fost confiscați și predați în custodie Ocolului Silvic Adâncata.
De asemenea, într-o altă acțiune, un echipaj mixt format din polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice Suceava și specialiștii Gărzii Forestiere Suceava au oprit pentru control pe DJ 209G, pe raza comunei Straja, autovehiculul cu semiremorcă încărcat cu material lemnos, condus de administratorul unei societăți cu sediul în comuna Straja.
„Întrucât existau suspiciuni cu privire la faptul că, materialul lemnos încărcat în semiremorcă reprezintă al doilea transport efectuat în baza aceluiași aviz, s-a procedat la inventariere, rezultând cantitatea de 21,187 m.c. lemn rotund de esență rășinoase, conducătorul auto recunoscând faptul că, l-a transportat în baza avizului cu care a mai efectuat un transport în aceeași zi”, a menționat IPJ Suceava.
Polițiștii au dispus sancționarea contravențională a societății comerciale, iar ca măsura complementară au dispus confiscarea cantității de 21,187 m.c. lemn rotund de esență rășinoase în valoarea de 6.300 lei, ce a fost predată în custodie Ocolului Silvic Falcău.
(M.T.)
Intră acum și în grupul de