Intră acum și în grupul de
Polițiștii de frontieră de la Brodina au identificat și predat autorităților competente un botoșănean pe numele căruia autoritățile române au emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 18 luni pentru săvârșirea infracțiunii de furt.
Potrivit purtătorului de cuvânt al S.T.P.F. Suceava, comisar șef de poliție Ilie Poroch-Serințan, luni, 10 decembrie a.c., la ora 14.00, lucrători din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina, pe timpul executării unei misiuni specifice, în zona de responsabilitate, pe raza localității Straja, au oprit în vederea stabilirii identității un bărbat care se afla la 500 de m față de linia de frontieră, cu oile la păscut.
„În urma verificărilor specifice, s-a constatat că Ilie R., în vârstă de 29 de ani, domiciliat pe raza județului Botoșani, figurează în bazele de date cu un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 18 luni, emis de către autoritățile române, pentru săvârșirea inafracțiunii de furt”, a menționat purtătorul de cuvânt al S.T.P.F. Suceava.
Astfel, persoana în cauză a fost predată unui echipaj din cadrul IPJ Suceava în vederea luării măsurilor legale ce se impun.
(M.T.)
Intră acum și în grupul de