Intră acum și în grupul de
Mai mulți locuitori de pe o stradă din Pojorâta solicită sprijinul autorităților în vederea montării unui limitator de viteză și chiar a unui aparat radar, fiind indignați de faptul că mașinile de deszăpezire trec cu viteză și le stropesc gardurile, casele, reușind chiar să spargă și geamurile locuințelor.
Localnicii se plâng că acest lucru se întâmplă an de an, în fiecare iarnă, iar reclamațiile pe care le-au tot făcut la Direcția de Drumuri Județene Suceava au rămas fără răspuns.
Emilia Surtat, a precizat pentru News Bucovina că șoferii de pe mașinile de deszăpezire ce trec pe DN 17, pe o porțiune de circa un kilometru, pe strada cu Ocolul Silvic, trec în viteză, casele fiind parcă luate la țintă și împroșcate cu amestecul de sare și criblură.
Sperând să găsească o rezolvare la această problemă ce persistă de mai mulți ani, locuitorii din zonă au făcut mai multe reclamații, inclusiv la Poliție.
„Noi nu am cerut despăgubiri. Vrem doar să se circule cu o viteză mai mică, să fie pus un limitator de viteză pentru ca astfel de lucruri să nu se mai întâmple”, a spus Emilia Surtat.
Aceasta a mai arătat că a sesizat această problemă pentru prima dată în urmă cu trei ani și că în cazul în care nu se va rezolva va iniția o acțiune în instanță, cu atât mai mult cu cât pe această porțiune de drum se petrec frecvent accidente.
„Acum suntem la început. Dacă se forțează nota, într-un final o să ne adunăm toți și o să dăm în judecată și o să cerem și daune. Ce reparăm noi vara, ei ne strică iarna. În fiecare an ne lovim de aceeași problemă și toată lumea dă din umeri”, a subliniat Emilia Surtat. (M.T.)
Intră acum și în grupul de