Intră acum și în grupul de
Un copil de opt ani a fost rănit ușor, vineri, după ce autoturismul în care se afla a intrat într-un stâlp al iluminatului public din Dorna Candrenilor în condițiile în care șoferul a adormit la volan.
Potrivit Poliției Județene Suceava, în timp ce conducea autoturismul înmatriculat în străinătate pe DN 17, din comuna Dorna Candrenilor, pe fondul oboselii, un bărbat de 39 de ani, din comuna Volovăţ a adormit la volan, a pătruns pe contrasens și a intrat într-un şanţ de pe marginea drumului, acroșând un stâlp de la iluminatul public.
În urma impactului, a rezultat rănirea ușoară a unei fete de 8 ani, pasageră în autoturism, care a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, fără a rămâne internată.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În acest caz s-a deschis un dosar penal, ce va fi soluționat procedural.(N.B.)
Intră acum și în grupul de