Intră acum și în grupul de
Ediția din acest an a concursului „Student pentru o zi”, competiție organizată de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, dedicată liceenilor din clasele a XI-a și a XII-a din Regiunea Nord-Est a țării, este inclusă în Calendarul activităților educative extrașcolare regionale și județene al Ministerului Educației Naționale, aspect care îi certifică statutul și îi crește atractivitatea atât în rândul elevilor, cât și al cadrelor didactice care îi pregătesc.
Potrivit reprezentanților USV, aflată la cea de-a XII-a ediție, manifestarea, deja una emblematică pentru USV, se desfășoară sub forma unui concurs, individual, pentru elevii claselor a XII-a, şi pe echipe, pentru elevii claselor a XI-a.
„Chiar dacă programul suferă mici modificări de la un an la altul, acesta este gândit astfel încât elevii participanți să cunoască modul în care se desfășoară activitățile specifice unui student în campusul USV. Astfel, pe lângă testul scris la discipline precum Istorie, Geografie, Filosofie, Psihologie, Limba română, Limba engleză, Limba franceză, Limba spaniolă, Limba italiană, Comunicare şi relaţii publice, Economie, Electrotehnică, Energetică şi Electromecanică, Proiectare asistată de calculator în AutoCAD, Controlul şi expertiza produselor alimentare, Ingineria produselor alimentare, Gastronomie, Ecologie şi Protecţia Mediului etc., elevii sunt invitați să viziteze Observatorul Astronomic, Biblioteca USV, laboratoarele de specialitate, studio-ul din care emite Radio USV, sălile de spectacole, Complexul de Natație și Kinetoterapie. Ziua mai include o masă la Restaurantul USV și participarea la diverse jocuri și momente artistice organizate special pentru ei. Totodată, pentru profesorii însoțitori, USV organizează diverse workshop-uri și prelegeri susținute de cadre didactice ale universității sucevene”, arată sursa citată.
Premiile constau în diplome pentru fiecare participant și profesorii îndrumători, cadouri personalizate cu sigla USV şi scutiri de la taxele de înscriere şi înmatriculare pentru cei care aleg să-şi continue studiile în cadrul instituţiei sucevene.
După ce, în anul 2018, competiția s-a bucurat de o participare numeroasă (peste 390 de elevi din județele Suceava, Botoșani, Vaslui și Neamț) organizatorii concursului „Student pentru o zi” anunță că informații privind desfășurarea din acest an a competiției vor fi afișate în curând pe site-ul http://www.usv.ro/1zi.
(M.T.)
Intră acum și în grupul de