Tânăr prins de polițiștii din Marginea la volanul unei mașini radiate din circulație din Lituania


Intră acum și în grupul de

Un tânăr în vârstă de 21 de ani, din comuna Satu Mare, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de polițiști la volanul unei mașini neînmatriculate.

Potrivit IPJ Suceava, joi după-amiază, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a oprit pentru control pe DC „Cotul de Jos” din comuna Satu Mare, autoturismul înmatriculat în străinătate condus de un localnic de 21 de ani.

„În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că autoturismul figurează ca fiind radiat din circulație din Lituania începând cu data de 25.10.2017 și nu este înmatriculat definitiv sau provizoriu în România, pentru a putea fi condus pe drumurile publice”, a arătat Poliția Județeană Suceava.

Astfel, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat”, ce va fi soluționat procedural.

(M.T.)


Intră acum și în grupul de