Intră acum și în grupul de
O femeie în vârstă de 40 de ani, din Vatra Dornei, a fost accidentată de o mașină în timp ce traversa strada la circa doi metri față de trecerea de pietoni.
Potrivit IPJ Suceava, joi, 7 februarie a.c., la ora 10.42, Poliţia municipiului Vatra Dornei a fost sesizată despre faptul că pe strada Dornelor din localitate s-a produs un accident rutier soldat cu victime.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că un localnic de 48 de ani, ce conducea autoturismul pe strada Dornelor din municipiul Vatra Dornei, a surprins și accidentat ușor o femeie de 40 de ani din aceeași localitate, angajată în traversarea străzii la o distanţă de circa 2 m faţă de trecerea de pietoni.
Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cei doi participanți la trafic au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, conducătorului auto i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
(M.T.)
Intră acum și în grupul de