Intră acum și în grupul de
Agresorii unui bărbat din Vatra Dornei în vârstă de 45 de ani, au fost trimiși în judecată pentru tentativă la omor și tulburarea liniștii și ordinii publice, doi dintre ei în strare de arest preventiv, iar al treilea arestat în lipsă.
Potrivit cercetărilor, în seara de 15 septembrie 2018, în jurul orei 18:00, într-un loc public din municipiul Vatra Dornei, pe fondul unei stări conflictuale mai vechi, a unei răfuieli, cei trei au exercitat cu intenţie multiple acte de violenţă asupra victimei din municipiul Vatra Dornei aplicându-i multiple lovituri de pumni şi picioare în zone vitale ale corpului precum şi pe toată suprafaţa corpului.
Astfel, la data de 15 septembrie 2018 bărbatul de 45 de ani s-a deplasat la o casă de pariuri din zona centrală a municipiului Vatra Dornei pentru a socializa.
În jurul orei 20:00, în local au intrat cei trei agresori care se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice. Când l-a văzut pe bărbat în local, unul dintre inculpați și-a amintit de un conflict mai vechi.
După o serie de discuţii aprinse purtate între acesta și agresori, cei trei l-au atacat aplicându-i lovituri de pumni şi picioare atât la nivelul capului, cât şi la întregului corp. Loviturile au continuat chiar şi în momentul în care victima s-a prăbuşit la sol.
Din probele administrate în cauză a rezultat că bărbatul a fost lovit în mod repetat, iar loviturile au fost de o intensitate ridicată, vizând în special capul acestuia.
Un martor a acţionat butonul de panică al sistemului de monitorizare din local şi a apelat de pe telefonul mobil 112 solicitând la faţa locului echipaje de ambulanţă şi poliţie, iar în cele din urmă bărbatul bătut a fost transportat la SJU Suceava.
Potrivit raportului de constatare medico-legală bărbatul a suferit un politraumatism cranio-cerebral şi toracic cu echimoze, hematom, excoriaţii, plagă contuză, contuzie cerebrală hemoragică, fractură costală stânga, leziuni ce au putut fi produse prin loviri cu corpuri sau mijloace contondente şi comprimare şi care au necesitat pentru vindecare un număr de 40-45 de zile de îngrijiri medicale, iar medicul legist a concluzionat că viaţa victimei a fost pusă în primejdie.
La solicitarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Suceava a dispus luarea măsurii arestului preventiv față de cei trei inculpați.
Dosarul urmează să fie judecat de Tribunalul Suceava. (N.B.)
Intră acum și în grupul de