Intră acum și în grupul de
O fetiță în vârstă de cinci ani din Dolhasca a suferit arsuri pe trei sferturi din suprafața corpului după ce s-a jucat cu jarul din sobă de la care i s-au aprins hainele.
Fetița a fost dusă, joi, de un unchi al său la dispensarul medical din Dolhasca cu arsuri.
Fetița fusese lăsată nesupravegheată de părinți și s-a jucat în jurul sobei care nu era asigurată cu sistem de închidere, iar copilul s-a jucat în focar, unde exista jar, de la care i s-au aprins hainele.
Auzind strigătele fetei, unchiul acesteia, aflat într-o cameră alăturată, a intervenit imediat, i-a scos hainele și a dus-o la dinspensar de unde fetița a transportată pentru îngrijiri medicale la Spitalul Municipal Fălticeni.
Fetița era singură și nesupravegheată când s-a produs acest eveniment, iar biroul de asistență socială din Primăria Dolhasca urmează să stabilească dacă fata se află în situație de risc și se impune dispunerea de măsuri de protecție socială.
În acest caz se fac cercetări penale pentru vătămare corporală din culpă. (N.B.)
Intră acum și în grupul de